20 mai 2012, Berlin
Un important profesor de biologie de la Yale vorbeşte despre relaţia dintre capacitatea reproductivă a omului, procesul de îmbătrînire, apariţia cancerului şi durata de viaţă. Teza lui se înscrie într-o suită de descoperiri şi analize statistice acceptate, se pare, astăzi, în mod unanim, de o întreagă zonă de cercetare, numită „life history“. Evident, nu pricep detaliul demonstraţiei sale. Dar cred că o pot rezuma corect în următorii termeni:
1) Există dovezi recente că genele asociate cu declanşarea cancerului coincid cu cele care stimulează performanţa reproductivă (mai cu seamă la tinereţe). În fond, şi cancerul, şi înmulţirea speciei produc un (benefic sau malefic) efect de multiplicare.
2) Forţa de reproducere a individului se plăteşte prin reducerea duratei de viaţă. Cu cît ai copiii mai devreme şi mai mulţi, cu atît rişti să trăieşti mai puţin.
3) „Natura“ nu acordă prea multă valoare individului. Nu individul e scopul, „obiectivul“ selecţiei naturale, ci un soi de rafinare genetică supra-individuală, o perfecţionare crescîndă la nivel de agregat biologic, pentru a cărei realizare individul nu e decît un punct de parcurs, un stadiu oarecare, un episod.
DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zileCer scuze specialiştilor, dacă punctajul meu e, în prea mare măsură, aproximativ. Dar din discuţiile care au urmat am înţeles că nu eram prea departe de o înţelegere adecvată a discursului savant. Vorbitorul însuşi a admis, de altfel, că teoria lui e greu de înghiţit. La sfîrşit, mai în glumă, mai în serios, am pus o întrebare candidă. Am pornit de la faptul, menţionat chiar de conferenţiar, că, în anii ’60, descoperirile legate de rolul hipertensiunii, al diabetului şi al colesterolului în instalarea bolilor cardiovasculare au influenţat masiv modul de viaţă al oa
