Argeșul se află la jumătatea clasamentului în ceea ce privește prezența la vot, conform unei situații comunicate de Biroul Electoral Central.
UPDATE, ORA 22.36: Prezență finală la vot:
Conform ultimei situații prezentate de Biroul Electoral Central, privind prezența la vot, în Argeș au mers la urne, duminică, 58,34% dintre argeșenii cu acest drept.
Cifrele au fost furnizate la ora 22.30 și sunt cele de la încheierea procesului electoral, de la ora 21.00.
UPDATE, ORA 18.36: Prezența la vot este de 40,28%
La ora 18.30, Biroul Electoral Central a făcut publică o nouă situație provizorie a prezenței la vot. Astfel, la ora 17.00, prezența la urnele din județul Argeș a fost de 40,28%, județul nostru aflându-se la jumătatea clasamentului județelor, din acest punct de vedere.
UPDATE, ORA 15.35: Prezența la urne în Argeș a crescut la 28,98%
Conform datelor furnizate de Biroul Electoral Central, prezența la vot în județul Argeș, la ora 14.00, era de 28,98%.Prezența a crescut astfel cu 19 procente în patru ore.
ORA 11.35
Biroul Electoral Central a prezentat situația pe țară a prezenței la urne.
Până la ora 10.00, doar 9,4% din argeșenii cu drept de vot s-au prezentat la secțiile de votare pentru a-și exprima opțiunile electorale.
REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012 Pot vota 544.125 de argeșeni. Candidează 8142. Află rezultatele votului astăzi, pe pitesti.adevarul.ro
Județele unde au fost înregistrate cele mai mari procente ale prezenței la vot sunt: Ilfov (12,93%), Teleorman (12,89%), Dâmbovița (12,72%) și Dâmbovița (12,3%).
La polul opus, cu cea mai scăzută prezență la vot, se află județul Maramureș, cu 5,51%.
Rezultate alegeri locale 2012:
Astăzi vei afla, pe adevarul.ro, cum se decide soarta Piteștiului și a județului Argeș: rezultate a