Radu Graţian Gheţea, şeful Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), susţine că băncile pot relua creditarea într-o manieră mai vizibilă în perioada următoare, datorită a trei factori.
Primul este continuarea programului guvernamental "Prima casă", "un program care a fost la un moment dat aproape singura zonă pe care se mai producea creditarea la persoanele fizice", spune Gheţea, şi care va fi continuat de autorităţi prin alocarea unei sume suplimentare de 200 de milioane de euro.
Apoi, "se va întâmpla în următoarele săptămâni un lucru care nu va trece neobservart în creditare: majorarea salariilor în zona bugetară. Oamenii care au pierdut o parte din venituri îşi vor vedea salariile reîntregite şi îşi vor relua în familie discuţiile despre îndeplinirea unor obiective", a subliniat Radu Graţian Gheţea, astăzi, la Romanian Retail Banking Forum, organizat de Finmedia.
Dobânzi mai atractive
Un alt element de natură să încurajeze relansarea creditării este reducerea dobânzilor la lei atât la depozite, cât şi la credite. "Lumea e din ce în ce mai conştientă că a lua un credit în lei este mai bine în acest moment, pe când riscul valutar este din ce în ce mai agresiv. (...) Există unele fluctuaţii în zona cursului care, indiferent de amploare, produc cea ce se numeşte risc valutar", a declarat şeful ARB. Acesta a menţionat că nu este adeptul prognozei de curs valutar de 5 lei pentru un euro.
"Iată trei elemente care, în opinia mea, vor duce la creşterea apetitului pentru creditare din partea clienţilor. Băncile fiţi siguri că vor avea şi au tot timpul apetit pentru creditare, fiind singura activitate care practic poate aduce profit pentru o bancă", a conchis Gheţea.