O intervenţie chirurgicală extrem de complexă, la o tânără de 35 de ani, a fost făcută în urmă cu câteva săptămâni în Bucureşti. Povestea femeii supuse acestei operații este șocantă: osul bazinului i-a fost distrus de un parazit, iar până să ajungă la diagnosticul corect și la operația care a salvat-o tânăra a trecut prin multe chinuri.
1 /.
Mai exact, în cadrul Spitalului de Ortopedie MedLife tânăra care ajunsese să meargă în baston din cauza complicațiilor cauzate de tenia a suferit o operaţie de hemipelvectomie dreaptă, cu reconstrucţie cu alogrefă şi artroplastie totală de şold. Cum se traduce asta? Hemipelvectomia presupune înlăturarea unei jumătăţi din bazin (pelvis) şi apoi reconstrucţia bazinului cu alogrefă, aceasta din urmă fiind obţinută de la o bancă acreditata de ţesuturi.
"Este pentru prima oară când o intervenţie chirurgicală de o asemenea complexitate se desfăşoară în sistemul medical din România. Chiar şi în marile spitale din străinătate, genul acesta de operaţii se realizează extrem de rar şi sunt dificil de gestionat", a declarat Nicolae Marcu, Directorul General MedLife.
Un chist format din cauza unor paraziți
Diagonistul mai concret al tinerei în vârstă de 35 de ani a fost chist hidatic recidivat după o operaţie suferită cu mai mulţi ani în urmă. Chistul hidatic este o parazitoză dată de tenia, pentru care omul este o gazdă intermediară, în organism dezvoltându-se sub formă de chisturi în interiorul cărora se află un număr foarte mare de “forme intermediare" ale parazitului.
„Când a ajuns la noi mergea în baston, fusese diagnosticată greșit și pentru a putea merge din nou s-a ales acest tip de intervenție extrem de complexă”, mai explică medicii.
Pe toată durata operaţiei, s-au succedat 3 echipe de medici specialişti (12 medici).
„Numărul de complicaţii raportat la acest tip de operaţii este între 3