Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a cerut lui Marian Oprișan să nu se mai uite peste gard la colegii din PNL, chiar dacă nu-i convine că aceștia au primit-o în curtea lor pe Sorina Plăcintă, venită de la PDL. Ba chiar i-a sugerat să se obișnuiască cu ideea, pentru că USL va avea candidați comuni la parlamentare.
Sursa: Vlad Stănescu
Ponta a calificat criticile lui Oprișan drept "exprimări pitoreşti". "I-am zis şi lui şi celorlalţi să nu ne uităm peste gard la PNL, cum nu se uită nici ei la noi. Aşa că nu-mi place genul asta de atacuri între noi. Şi deciziile PNL sunt decizii ale lor, în termeni de partid, şi în niciun caz nu le voi critica", a afirmat Victor Ponta, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, care a avut loc la Palatul Parlamentului.
El a reamintit că USL va avea candidaţi comuni la alegerile parlamentare, aşa cum a avut şi la cele locale, aceasta fiind una dintre explicaţiile victoriei la scrutinul din 10 iunie. "Deci, una dintre explicaţiile victoriei noastre, a USL, la alegerile locale a fost şi capacitate noastră de a avea candidaţi comuni. În mod sigur, la alegerile parlamentare vom avea tot candidaţi comuni. Eu nu mă bag în ograda PNL sau PC pe cine să pună candidaţi la parlamentare, aşa cum nici ei nu mi-au spus mie pe cine să pun. Principiul de a avea candidaţi comuni a funcţionat la locale, va funcţiona şi la generale. PNL îşi desemnează candidaţii la parlamentare şi nu au nevoie de la mine, de la PSD, de un acord. Nu am discutat aşa ceva şi nu cred că e normal. PNL îşi pune candidaţii pe care îi consideră cei mai buni", a explicat liderul social-democraţilor, conform Agerpres.
Preşedintele PSD a subliniat că alianţa cu PNL nu va fi afectată de venirea Sorinei Plăcintă în rândul liberalilor.
CITIȚI ȘI: Plăcintă le stă în gât pesediștilorOprișan să n-audă de Plăcintă: "PNL n-are