Cum a ajuns România în topul inflaţiilor mici şi cât mai poate rezista? Sursa: EVZ
România a ajuns să raporteze una dintre cele mai mici rate ale inflaţiei din Uniunea Europeană, la numai un an după ce era pe primul loc la ritmul scumpirilor. Însă tendinţa este pe cale de-a se răsturna, după ce vor dispărea efectele statistice.
Rata inflaţiei a consemnat şase minime istorice consecutive în ultima jumătate de an, cea mai recentă cifră anunţată de INS fiind 1,79% pentru luna mai. Totuşi, datele anunţate ieri de Eurostat nu confirmă cifra şi spun că în mai inflaţia ar fi reînceput să urce, până la 2%.
Chiar şi aşa, inflaţia din România este printre cele mai mici din toată Uniunea Europeană, performanţa fiind întrecută substanţial doar de Grecia şi Suedia (cu 0,9% fiecare). Media UE este de 2,4% iar lider de pluton este Ungaria, cu 5,4%. În urmă cu doar un an, pe primul loc se detaşa România, cu de 8,5%.
Cum se explică această scădere abruptă? Parţial, atât cifra de acum un an cât şi cea anunţată recent sunt efectele unei distorsiuni statistice provocată de creşterea TVA, în iulie 2010. Deşi creşterile de preţuri s-au produs în primele trei luni, ratele raportate la anul anterior au rămas ridicate timp de 12 luni. Apoi, în iulie 2011, inflaţia a căzut brusc de la 8% la mai puţin de 5%, ca urmare a bazei de raportare deja ridicate. În ultimul an, ritmul de creştere a preţurilor a continuat să încetinească, lucru care s-a adăugat la deviaţia statistică favorabilă.
Vârf în septembrie
Însă această influenţă statistică se va manifesta pentru ultima dată în iunie, astfel că de luna viitoare lucrurile intră în "normal": preţurile vor creşte cu aproximativ 3-4%, iar România se va întoarce în prima parte a clasamentului european. Printre influenţe se numără scumpirea preconizată a utilităţilor, dar şi deprecierea cursului leului. Pentru 2012, Banca N