Iată că s-a făcut şi vreme bună. Ne-o spun şi pomii, care până acum s-au cam speriat la gândul că roadele lor nu vor ajunge pe mesele noastre. Cireşii în unele zone încă nu s-au copt cum trebuie, ca să nu mai vorbim de corcoduşe. Cum adică "Eee… corcoduşe…?" Păi cine n-a mâncat corcoduşe când era copil? Cine n-a acrit ciorba cu ele? Cine n-a făcut ţuică din ele? Cine n-a făcut compot sau chisăliţă (gem)? Cine n-a mâncat acasă la bunica, primăvara, dar mai ales iarna, "ceva bun" din mămăligă friptă pe plită unsă cu chisăliţă? Dacă n-ai făcut, îţi spun eu cum să faci, ba… îi adăugăm o notă mai modernă, mai de oraş, care să îndulcească şi pe cei care au uitat.
Iată "reţeta de oraş":
Dacă ai ceva mămăligă rămasă de cu seară, dacă nu, faci una şi o laşi să se răcească. Dar să fie mai vârtoasă! O tai felii groase de un deget, le scurtezi cam de "două muşcături", şi le treci printr-un puf se făină. Pui la încins una-două linguri de unt, după cât de multe porţii ai, şi prăjeşti pe ambele părţi feliile de mămăligă. Le scoţi pe un platou, le aşezi una lângă alta şi apoi le ungi cu un strat generos de chisăliţă de corcoduşe. Gata! Acum le mănânci. Calde sau reci, pudrate cu fulgi de cocos, sau de ciocolară, uimitor de bune!
Aaaa… n-ai chisăliţă?
Iată şi "reţeta de oraş" a chisăliţei:
Cumperi o găleată (de 5 l) de corcoduşe bine coapte (intră cam 2.000 de bucăţi mari), le scoţi codiţele şi le speli. Le pui într-o oală de 8 l, torni apă rece până la nivelul corcoduşelor şi laşi la fiert, la foc potrivit, amestecând des, până când se desprinde sâmburele de pulpa fructului. Apa scade aproape la jumătate. Se lasă la răcit şi, când este călduţ, se strecoară şi se pasează bine, cât să scoatem sâmburii şi cojile. Pasta obţinută se pune la fiert, la foc potrivit, cu o cantitate de zahăr în proporţie de 300 g zahăr la un litru de pastă. Dacă mai trebuie, du