Pământul românesc nu poate, sub nicio formă, să se amestece cu cenuşa lui Nyiro Jozsef, propagandistul de linie întâi al regimului horthysto-szalazist. Autorităţile au spus "nu" şi "nu" din nou şi astfel s-a creat scandalul reînhumării.
De ce nu trec, însă, sensibilităţile guvernului român şi deasupra nivelului solului, unde sunt înălţate şcoli, busturi, ba chiar şi case memoriale, toate purtând acelaşi nume: Nyiro Jozsef? Şi, mai mult, de ce nu se activează aceste sensibilităţi şi la adresa bunului prieten al lui Nyiro, Wass Albert, care, spre deosebire de poetul cu reînhumarea în aşteptare, chiar a fost condamnat la moarte pentru crime de război?
Adevărul este că scandalul Nyiro Jozsef, care a reaprins conflictele Budapesta-Bucureşti, unguri-români, are la bază multe neînţelegeri şi patimi inutile.
În primul rând, autorităţile române au fost îndreptăţite să se opună reînhumării, strict pe fondul simbolisticii gestului. Un astfel de eveniment reprezintă încă o cărămidă pusă acestui cult al personalităţii lui Nyiro Jozsef.
Pe de altă parte, atitudinea Bucureştiului nu are de-a face - sau cel puţin nu ar trebui - cu naţionalitatea. Nu contează că Ungaria vrea să ducă un ideolog fascist cu mare pompă în România. O precizare, pe post de paranteză: Nyiro a fost fascist, indiferent de argumentul lui Szasz Jeno, fostul primar din Odorheiu Secuiesc, că "toţi maghiarii erau horthyşti" atunci.
Întorcându-ne la felul în care acest scandal a devenit imaginea eternului conflict unguri-români: orice alt stat ar fi vrut să facă acest lucru, cu orice alt "erou", trebuie să aibă parte de acelaşi răspuns. De amintit aici că, în 2002, la scurt timp după ce guvernul Năstase a dat OUG nr. 32/2002, mareşalul Ion Antonescu a fost "luat pe sus" din faţa gării din Piatra Neamţ.
Ordonanţa 32/2002 este cea care interzice "organizaţiile şi simbolurile cu cara