Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tragedie pe o şosea din Galaţi. Un copil, grav rănit, a rămas fără mamă în urma unui accident rutier

Publicat in Adevarul, duminică 17 iunie 2012 ·

Tatăl său, aflat la volanul unui autoturism Renault Clio, a încercat să cruţe viaţa unui câine şi, drept urmare, maşina sa a intrat într-un stâlp. Soţia lui a murit pe loc, iar fiul său se zbate între viaţă şi moarte.

Accidentul s-a produs pe raza comunei gălăţene Măstăcani în jurul orei 14.30. O familie, compusă din soţ (aflat la volan), soţia sa, copilul acestora şi un vârstnic, călătoreau la bordul unui autoturism Renault Clio dinspre Vlădeşti spre Galaţi. La un moment dat şoferul în vârstă de 33 de ani a fost surprins de apariţia pe şosea a unui câine pe care a încercat să-l evite, dar a pierdut controlul volanului şi maşina s-a lovit de un stâlp după care a ricoşat şi s-a răsturnat într-un şanţ.

În urma impactului violent, femeia în vârstă de 34 de ani, aflată pe locul din dreapta şoferului, a murit pe loc. Copilul de patru ani a fost rănit grav la cap şi, la sosirea echipajului, SMURD, era în comă. Vârstnicul de 77 de ani, şi el cu multiple traumatisme, a fost eliberat dintre fiarele contorsionate ale maşinii cu ajutorul echipajului de la Descarcerare.

„Starea victimelor accidentului este gravă. Copilul a fost intubat şi s-au luat toate măsurile pentru ca acesta să ajungă în viaţă la Spitalul Clinic de Urgenţă. Conducătorul auto prezintă un traumatism cranian din cauza căruia era uşor confuz. Starea răniţilor urmează a fi evaluată, vor fi spuşi investigaţiilor şi se vor lua toate măsurile penstru salvarea lor", ne-a declarat dr Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Poliţia rutieră a demarat o anchetă.

„Accidentul s-a produs în apropiere de Măstăcani. Din declaraţiile martorilor, traiectoria maşinii s-a modificat brusc în momentul în care pe şosea a pătruns un câine pe care conducâtorul auto a încercat să-l evite, după care maşina a lovit un stâlp şi apoi s-a răsturnat", ne-a confirmat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 2 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 6 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°