Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La ce s-au gândit ungurii: impozit pe aglomeraţie în Budapesta

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 18 iunie 2012 ·

Localnicii şi turiştii care trec prin Budapesta vor plăti, din vara anului viitor, un impozit pe aglomeraţie, dacă vor să ajungă în centrul oraşului între anumite ore ale zilei. Este soluţia gândită de municipalitatea din ţara vecină pentru a salva de la faliment Compania de Transport din Budapesta (BKV), îngropată în datorii, scrie Portfolio.hu.

Primarul Budapestei, Istvan Tarlos, a declarat, săptămâna trecută, că introducerea acestui impozit nu este doar un zvon şi că nivelul standard de taxare ar putea fi de 400-500 de forinţi (1,35-1,69 de euro), peste nivelul avut în vedere iniţial, de 320 forinţi (1,08 euro), preţul unui bilet de metrou.

Potrivit lui Istvan Tarlos, introducerea impozitului pe aglomeraţie din vara anului 2013 ar putea părea din scurt, însă nu poate fi evitată, în condiţiile nevoii de finanţare a BKV.

Primarul Budapestei a precizat că locuitorii din centrul oraşului vor fi scutiţi de taxă. Nu se ştie încă ce se va întâmpla cu persoanele care folosesc maşini de serviciu sau cu firmele de transport care aprovizionează zona cu produse. Potrivit oficialităţilor din Budapesta, cea mai dificilă problemă este de a determina cine poate fi scutit de taxă şi cine ar trebui să plătească un impozit mai mic.

Lovitură la buzunar de 34 de euro

În condiţiile în care nu ar fi acordat niciun discount, o persoană care lucrează 20 de zile pe lună va trebui să scoată din buzunar circa 10.000 de forinţi (aproape 34 de euro). Costul ar creşte pentru cei care intră şi ies de mai multe ori pe zi din centrul oraşului.

Comercianţii din Budapesta susţin că noua taxă va afecta şi mall-urile din centrul oraşului. Consilul municipal se aşteaptă să colecteze din această taxă 8 miliarde de forinţi (27 milioane de euro) în a doua jumătate a anului viitor, şi 20 de miliarde de forinţi (67,5 milioane de euro) în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 56 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Hunedoara: Un bărbat şi o femeie au căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri / Au fost scoşi de pompieri - FOTO / VIDEO

News.ro acum 38 minute
Un bărbat şi o femeie au căzut, duminică seară, într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri, fiind scoşi de pompieri. ”În urma unui apel la 112, care anunţa faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 42 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°