Chimia personalităţii preşedintelui Băsescu nu admite, atunci când i te adresezi, decât cuvinte care conţin o reverenţă. Absenţa unei modulări respectuoase din silabe echivalează cu insulta şi crima de lezmajestate. Făcând cobiliţă din spusele care-l evocă, încovoindu-te verbal până la pământ, îţi apropii îngăduinţa prezidenţială şi-l poţi nimeri dispus să te ungă şef sau şefuţ peste bani publici. La ICR de pildă. Acolo ai pârghiile să te autoproclami genial şi să traduci, în zece limbi anual, mediocritatea amicilor. Domnul Băsescu poate fi biruit prin curtoazie.

Cineva mi-a povestit, trăind mulţi ani în preajma actualului preşedinte, că nimic nu-l doboară mai tare decât un compliment. Nimeni, ca dumneavoastră, glăsuia transpirată de emoţie o doamnă din primăria Bucureştilor, pe vremea când domnul Băsescu era doar primar general, nu ştie să descuie lacătele ruginite. Emoţionat ca o jună care e cerută prima oară de nevastă, după numeroase eşecuri amoroase consumate doar pe saltea, primarele a uns-o imediat prefect.

E vulnerabil locatarul din Deal? Poate fi biruit cu o vorbă de alint? Da, eşti tentat să zici. Ei bine, eu am constatat azi că preşedintele e sensibil de felul lui. E aproape romantic. E nativ educat. Aduce flori şi te felicită când îţi aniversezi ziua venirii pe lume? Fleac! Asta o fac mulţi. Ei bine, preşedintele nostru, vasal al substanţei sale native, e în stare să te felicite de ziua părinţilor, bunicilor, să lăcrimeze cu tine la doi ani de la decesul unei verişoare de gradul trei, octogenare.

Iată un suflet sensibil. Iată o pildă de comportament. Iată, mi-am zis, aproape doborât de emoţie, aflând că preşedintele Republicii noastre, în plin scandal cu Ponta legat de Bruxelles, în toiul frământărilor cu cotonogeală din PDL, îl apelează telefonic pe Boc, acesta din urmă năduşit de luptele interne de partid, pentru a-l felicita de ziua