O fetiţă de şapte ani din Marea Britanie și-a revenit în mod miraculos după ce a suferit o hemoragie cerebrală. Era în comă de o săptămână, iar medicii nu îi mai dădeau şanse de recuperare, dar minunea s-a produs grație muzicii.
În aprilie, Charlotte Neve a suferit o hemoragie, urmată de o serie de accidente vasculare, motiv pentru care fetița nu mai putea vedea sau vorbi.
Medicii i-au spus mamei că fetița are șanse mici să supraviețuiască.
"Doctorii mi-au spus să îmi iau la revedere și am crezut că o s-o pierd", a declarat Leila, mama fetiței.
Femeia povestește că s-a pus în pat lângă copila sa pentru a o ţine pentru ultima oară în brațe. La radio a început să se audă melodia "Rolling in the deep", a cântăreţei Adele, iar mama a început să o fredoneze şi ea, aşa cum până nu demult făcea împreună cu Charlotte. În mod miraculos, fetița a reacționat la auzul vocii mamei ei.
"Charlotte a început să zâmbească și nu mi-a venit să cred. Era pentru prima oară când reacționa în vreun fel. Asistentele erau uimite și mi-au spus să continui să cânt și ea a zâmbit din nou", își amintește Leila
După cursuri de fizioterapie și logopedie, Charlotte nu doar că vorbește și merge din nou, dar poate să se plimbe cu bicicleta, să ia cursuri de dans și merge și la școală.
"Charlotte este genială. Este atât de curajoasă și determinată, încât medicii nu ne mai spun ce ar trebui să facă și ce nu, pentru că i-a uimit atât de mult. A fost un adevărat miracol", a adăugat Leila.
Totuși, deși Charlotte și-a revenit, efectele hemoragiei, care e destul de rar întâlnită la copii, vor avea un impact asupra fetiței pentru restul vieții, scrie Huffington Post.