În vederea participării la Campionatele Europene de tir din vara acestui an din Italia, de la Bologna, sportiva clubului orădean CSU Francesca Pop a participat în această lună la două turnee internaţionale în Cehia şi Germania.
Eleva antrenorului Vasile Leţ, care a reprezentat de această dată lotul naţional, a participat mai întâi în Cehia, la Plzen, la concursul programat în perioada 7-11 iunie, unde a concurat la două probe, de aer comprimat 40 de focuri şi pistol sport 25 m. Deşi nu s-a mai pregătit de 11 zile, fiindcă a avut de susţinut Bacalaureatul, Francesca a avut o comportare remarcabilă, obţinând locul III la ambele probe.
"Nu a fost nimic mai mult decât un antrenament controlat. Fata care a luat locul I a făcut record personal, cât am realizat eu la recordul naţional", a declarat, după concurs, Francesca Pop.
După competiţia din Cehia, în perioada 12-16 iunie, Francesca, alături de celelalte 6 colege de la lotul naţional al României a participat în Germania, la Shull, la un alt concurs internaţional, care a reunit însă mai mulţi competitori şi care a debutat cu un concurs cu premii. Sportiva orădeană a făcut echipă cu Ţtefan Rareş Ion din Braşov şi a reuşit să se impună, asigurându-şi, împreună cu colegul ei, premiul cel mare de 500 de euro.
"Au fost 15 echipe, după care au rămas 8 şi tot aşa s-au simplificat până în finală, când am concurat cu un rus şi un ucraineean, pe care i-am învins după ce scorul a fost egal 9-9. A fost un concurs show la care mi-am dorit să particip, să simt pulsul", a declarat sportiva orădeană.
După această întrecere contratimp au urmat cele două concursuri, care au avut loc şi la Plzen, de 40 de focuri aer comprimat şi pistol sport 25 metri.
În proba de glonţ, pistol sport 25 m, Francesca s-a calificat de pe locul VIII în finală, unde şi-a îmbunătăţit considerabil poziţia, terminând în cele din urm