Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gică Popescu: "Fără sprijinul CJ Dâmboviţa, nu mai pot continua la Chindia"

Publicat in Adevarul, joi 21 iunie 2012 ·

Reprezentanţii autorităţilor judeţene, respectiv preşedintele CJ Adrian Ţuţuianu şi prefectul Dragoş Rusu, au avut o discuţie cu conducătorii Chindiei Târgovişte, Gică Popescu şi Sorin Lungu. "Negocierile", întinse pe parcursul câtorva zeci de minute, au avut ca obiect discuţii de principiu privind colaborarea pe termen lung în proiectul Chindia.

Cum clubul a fost susţinut substanţial de autorităţile locale şi judeţene, de la înfiinţare şi până în prezent, Gică Popescu & co. speră ca noua conducere a CJ să se implice la fel de serios şi să asigure fonduri şi condiţii pentru echipa-fanion a judeţului.

450.000 de euro a fost bugetul Chindiei în 2011-2012

Echipa lui Adrian Ţuţuianu - noul preşedinte al CJ Dâmboviţa - pare dispusă să finanţeze în continuare fotbalul târgoviştean, însă vine şi cu câteva condiţii, cele mai multe ţinând de prezenţa localnicilor atât pe banca tehnică a Chindiei, cât şi în teren, bineînţeles cu condiţia ca valoarea să îi recomande în faţa celorlalţi jucători.

"Nu e ok să continuăm cu un antrenor care a luat echipa de pe locul 3 şi a dus-o pe locul 7", s-ar fi exprimat şefii judeţului, care l-ar prefera "principal" pe Silviu Dumitrescu.

Al doilea punct al discuţiei a fost legat de prezenţa redusă a fotbaliştilor dâmboviţeni în lotul de 18 al Chindiei, cel puţin în retur, când sub comanda lui Flavius Stoican localnicii au fost traşi uşor-uşor pe linie moartă.

În fine, din Chindia 2012 ar trebui să dispară, potrivit noilor şefi, cadrele care ar fi făcut campanie electorală la locale, respectiv Marius Vişan şi Ţîcă Zamfir. Cei doi au negat vehement acuzaţiile.

Cerinţele impuse de noua conducere a judeţului par a fi pe placul suporterilor târgovişteni, care au solicitat în dese rânduri demisia conducerii tehnice, contestându-l în termeni duri pe antrenorul Flavius Stoican dar şi pe jucătorii aduşi în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°