Stagiunea Teatrului Naţional din Bucureşti s-a încheiat triumfal, cu un spectacol minunat semnat de Gigi Căciuleanu pornind de la textele lui Caragiale. „D'ale noastre" este un show splendid care exploatează în modul cel mai original potenţialul scriiturii dramaturgului nostru numărul unu. Unde mai pui că este probabil prima oară când avem de-a face cu un Caragiale dansat.

Nu ştiu dacă lui Caragiale i-ar fi plăcut spectacolul, dar îmi amintesc ce a spus bunul meu prieten Johnny Răducanu când a văzut «Noche Bach». A zis că Johann Sebastian ar fi fost pe deplin mulţumit de «traducerea» pe care am făcut-o muzicii sale în dans. Sper că aşa ar sta lucrurile şi cu Nenea Iancu", a declarat Gigi Căciuleanu, modest. Noi mergem mai departe şi îndrăznim să credem că dramaturgul l-ar fi invitat chiar şi la o bere după premieră ca să stea ei doi la o bârfă, ca între cunoscători. Pentru că, deşi, precum mangafaua plecată la Ploieşti, Caragiale a fost de atâtea ori „tradus" prin montări de toată jena (de genul: pe scenă se juca „O scrisoare pierdută" şi din sală se vedea „Năpasta", cum bine spunea un actor), de data aceasta şi-a găsit în Căciuleanu un amorez fidel. Miţa, Ziţa, Trahanache, Joiţica, Tipătescu, domnul Goe, conu Leonida, coana Efimiţa, Caţavencu (o, da, şi încă ce Caţavencu!), până şi Anca şi Ion din „Năpasta" şi‑au găsit o întrupare grozavă în dans-actorii companiei lui

Gigi Căciuleanu. Toate dramoletele erotico-politice din piese au fost puse în scenă într-un mod inteligent şi savuros în teatrul coregrafic al lui Căciuleanu pe o muzichie de DJ Vasile „şi colegii", cum o spunea foarte serios coregraful, colegii lui DJ Vasile fiind nişte „băieţi" pe numele lor Mozart, Beethoven sau Verdi.

Dans-actori şi spect-actori

Sala Mare a Teatrului Naţional s-a dovedit prea mică pentru puhoiul de spectatori (spect-actori, cum îi numeşte, cu un imens