Livia Harcan și Cesima Nechifor participă în aceste zile la un stagiu de pregătire centralizată la Lotul Național de Gimnastică Ritmică al României.
Legitimate la Clubul Sportiv Municipal Ploiești, cele două gimnaste sunt multiple medaliate în campionate naționale și internaționale.
Talentul nativ dublat de seriozitate, ambitia și tenacitatea celor două sportive au atras atenția specialiștilor în gimnastică ritmică din România, fiind nominalizate, la începutul anului 2012 ca tinere speranțe ce pot reprezenta România în competiții de înalt nivel.
La acest cantonament care se va desfășura la București, între 18 iunie și 2 iulie, vor participa 11 gimnaste junioare ce se vor pregăti cu antrenori din Ucraina, țară cu veche tradiție în gimnastica ritmică.
Alături de gimnaste vor fi prezenți și antrenorii de club pentru a stabili împreună o linie metodică comună în pregatirea acestor sportive, linie care va trebui respectată cu strictețe în antrenamentele de la club, știut fiind faptul că ritmica românească nu deține resursele necesare pentru a susține un lot național de junioare într-un centru național de pregătire.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!