Cele 27 de state membre ale UE s-au pus de acord ca rolul de supraveghere a sectorului bancar european să revină Băncii Centrale Europene (BCE), aşa cum doreşte Germania.
"Şefii de state şi de guverne vor decide săptămâna viitoare, la summitul de pe 28-29 iunie, ca BCE să îşi asume în viitor rolul de supraveghere a băncilor europene", potrivit unor surse diplomatice europene, potrivit publicaţiei germane Die Welt.
Unul dintre diplomaţi a spus că preşedintele UE, Herman Van Rompuy, are acordul celor 27 de state membre.
Ideea creării unei autorităţi de supraveghere a băncilor, iar rolul să fie atribuit BCE, a câştigat teren în Europa în ultimele săptămâni.
BCE a anunţat că este gata să îşi asume acest rol, având deja susţinerea Germaniei.
Un purtător de cuvânt al guvernului german, Georg Streiter, a declarat vineri este vorba despre o autoritate de supraveghere bancară supranaţională puternică, iar cel mai bine ar fi ca acest rol să revină BCE.