"Daca cineva ar vrea sa ma insulte astazi si mi-ar spune ca sunt tiganca, as rade si as lua-o ca pe un compliment". Este opinia unei tinere ce traieste in Statele Unite si provine dintr-o comunitate de rromi din Romania.
Cristiana Grigore, care a ajuns in SUA la 22 de ani, povesteste intr-un articol publicat de New York Times cat de fericita si mandra este ca este tiganca, cat de mult apreciaza libertatea si cum a reusit sa nu se lupte si nici sa nu se integreze in stereotipurile societatii.
"Multi dintre oameni vad tiganii asa cum sunt descrisi de Gershwin si la fel ma simt si eu. Sunt mandra ca sunt tiganca si imi vine sa strig: 'Sunt o tiganca autentica! Viata mea este mai plina si mai frumoasa decat va puteti imagina'", scrie tanara.
In viziunea ei, rromii ar putea scapa de stigmatul pus de societate prin evidentierea frumusetii vietii de tigan. "Libertatea si bucuria noastra ne da dreptul sa ne ocupam locul in lume. Suntem atipici, multinationali, oameni fara frontiere", sustine Cristiana.
"Bucuria de a face parte din comunitatea rroma elibereaza tiganca din mine. Imi da curaj, imi arata ca nu exista nici o limita pentru a-mi explora potentialul. Ma face sa refuz conventiile absurde. Imi deschide calea povestilor fara sfarsit. Sunt balerina, dar m-as alatura dansului tiganesc oricand. Parul meu este negru si lung, si adesea port culori vii - arata bine pe pielea mea maslinie", mai scrie fata.
Intreg articolul este, de fapt, o pledoarie pentru toleranta si o exprimare a mandriei apartenentei la etnia rroma.
"Atunci cand mi-am declarat etnia, in urma cu trei ani, prietenii si rudele din Romania m-au sfatuit sa-mi uit radacinile. Dar in Statele Unite am descoperit ca sunt mandra ca sunt tiganca. Toata copilaria mi-am petrecut-o cu capul in carti, ascunzand faptul ca tatal meu este tigan", mai s