Cea mai nouă premieră a Teatrului Naţional din Iaşi este cu siguranţă un spectacol despre care se va vorbi mult. Asta pentru că este o montare marca Afrim, un extrem de puternic brand teatral, şi apoi pentru că de data aceasta regizorul a pornit de la un text clasic, de la „Visul unei nopţi de vară" a lui Shakespeare. După ce le-a „sexualizat" pe cele trei surori ale lui Cehov, pe fiicele Bernardei Alba le-a făcut femei uşoare, iar personajele din „Jocul de‑a vacanţa" le-a transformat în corporatişti workaholici, criticii şi spectatorii fideli ai lui Afrim se întrebau pe bună dreptate dacă va avea vreo „milă" de Shakespeare.

Aducerea în contemporaneitate este o operaţie chirugicală care poate salva textele clasice de la o moarte sigură de bătrâneţe şi plictiseală, dar le şi poate grăbi sfârşitul. Afrim reuşeşte, chiar aşa „neruşinat" cum e faţă de oamenii ăia bătrâni pe care-i cheamă Cehov sau Shakespeare, să-i resusciteze şi să le dea o nouă viaţă. În loc de „Doctorul Moarte clasicilor", el reuşeşte să fie (ca un fel de Dr. House în teatru) un salvator, un „Dr. Life" şi (DJ Life în acelaşi timp pentru că îi remixează de le suceşte capul). Sigur că supune vechile texte la adevărate şocuri electrice, dar asta se întâmplă spre binele lor şi spre deliciul spectatorilor tineri, care nu mai fug de teatru şi de lectură ca dracul de tămâie.

Exact aşa stau lucrurile cu „Visul unei nopţi de vară". Unde se petrece acţiunea? Păi, în Atena, desigur, dar în Atena anului 2012, un an extrem de interesant, să recunoaştem, pentru grecii care pretind că Europa trebuie să le plătească nota de plată la tavernă în contul lui Eschil. Un an al revoltelor de stradă, al frustrării şi sărăciei ajunse la apogeu, un an în care se iviseră, până de curând, mugurii unei noi dictaturi prin aducerea la putere a unui partid extremist. Afrim nu intră în politică, dar pune acţiunea în