Sunt lihniţi. N-au pus nimic în gură de zile întregi. Foamea i-a jigărit de tot. Sunt ca nişte umbre cenuşii, cu burţile lipite de spinări. Viscolul îi biciuieşte peste boturile rânjite, zăpada îngheţată le intră în ochi, le zbârleşte perii, dar ei nu se dau duşi din faţa colibei. Nici o urgie a naturii nu i-ar clinti de acolo.
Dinăuntru le-a venit miros de carne proaspătă, au adulmecat sânge cald în interior. Urletele lor acoperă crivăţul. Balele curg scârbos printre colţi. Se împlinesc două zile şi două nopţi de când pândesc uşa şubredă a bordeiului. Ochii injectaţi se apropie pe rând şi privesc cu căutătură rea printre scânduri. Se asigură că vânatul e acolo, că n-a fugit nicăieri. Din interior, aburul cărnii de om vine în valuri, îi înnebuneşte.
Deodată, minunea se produce: uşa se deschide. Obstacolul, care îi despărţea de pradă, a dispărut. Calea e liberă. Dar fiarele rămân împietrite. Paralizate de schimbarea bruscă a situaţiei. Instinctul le cere prudenţă. Însă, din interior, mirosul de carne fragedă le umflă nările. Le biciuieşte simţurile. Burţile goale ghiorţăie disperate, cerând hrană. E prea mult. Lăcomia învinge. Ca la un semnal, haita de lupi se repede înăuntru. Claie peste grămadă. Se caţără unul peste altul, se muşcă, cine să ajungă primul la pradă.
O bubuitură cumplită. În spatele lor, uşa se trânteşte. Zgomotul înfiorător acoperă crivăţul. Capcana s-a închis. Prada a dispărut. Lupii sunt prinşi în cursă. Groaza şi foamea îi scot din minţi. Isteria se declaşează. Fiarele se sfâşie între ele, într-o vânzoleală sălbatică.
"Cireşarii" au ajuns subiect la examenul de evaluare naţională. Mi-am amintit scena de mai sus din romanul lui Constantin Chiriţă: ea descrie perfect situaţia de acum, din România.
Nu au trecut nici două luni de la schimbarea de putere, şi buletinele de ştiri ale televiziunilor n
