Cu chiu cu vai am reuşit să-mi dau seama de statutul juridic al lui Adrian Năstase. Din punct de vedere legal, Adrian Năstase se află în drum spre locul de deţinere. Dînd curs deciziei primite de la instanţa de executare (Tribunalul Municipiului Bucureşti), organul de poliţie s-a dus la domiciliul condamnatului, pentru a-l aresta. Aici a avut loc ceea ce Legea, care nu e text în proză, numeşte sec un accident în urma căruia condamnatul a trebuit să fie luat cu Salvarea și nu cu duba, pentru a fi dus la spital și nu la locul de detenție. Sursa: EVZ
Chiar dacă n-are cătuşe, situaţia lui Adrian Năstase e cea de persoană aflată în drum de la domiciliul său din Zambaccian spre Penitenciarul Rahova, situat la o distanță de doar 10 kilometri.
E drept, drumul ăsta durează de aproape o săptămînă și va mai dura, în vecii vecilor, amin.
Potrivit Legii, în toate aceste faze procedurale sînt implicate: instanţa de executare( Tribunalul Municipiului București) şi Direcţia de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Secția Urmăriri.
Nicăieri în Lege nu scrie că operaţiunea cere sau permite implicarea Ministrului de Interne.
Şi cu toate acestea, chiar şi potrivit propriilor declaraţii publice, ministrul de Interne, USL-istul Ioan Rus, a intervenit în ceea ce Codul de procedură penală numește executarea mandatului de executare.
Şirul de abuzuri comis de înaltul demnitar e lung şi neverosimil chiar și într-un stat de drept ca România, care stă mai mult șui decît drept.
A ales şi a instruit el personal pe cei doi poliţişti care s-au prezentat la domiciliul condamnatului; a aranjat cu Adrian Năstase să fie scos cu o Salvare; a luat paza poliţistă de la uşa rezervei de spital şi a readus-o cînd s-a stîrnit scandal.
Urmarea acestor încălcări ale Legii?
Condamnatul Adrian Năstase n-a făcut nici o zi de pușcărie din cei doi ani dați de Înalta Curt