Actorul american Charlie Sheen (46 ani) a anunţat că se va dedica exclusiv vieţii de familie după terminarea serialului de comedie „Anger Management” şi îşi va încheia cariera cinematografică, anunţă Ace Showbiz.
Vedeta a mărturisit că, după ce va termina cu “această afacere”, îşi va petrece timpul urmărind meciuri de fotbal şi plimbându-se prin parc. “Fac asta de 30 de ani. Sunt recunoscător, dar, la un moment dat, oboseşti să porţi hainele altcuiva, să rosteşti vorbele altcuiva şi să lucrezi într-un loc care nu e al tău”, a declarat actorul.
Sheen a adăugat că se va concentra pe copii şi familie, după ce, nu de mult, a dezvăluit că încă mai are sentimente pentru fosta soţie, actriţa Denise Richards. Actorul are trei fete şi doi băieţi gemeni din trei mariaje.
Unul dintre cei mai controversaţi actori americani ai momentului, Charlie Sheen a reuşit în repetate rânduri să şocheze publicul cu apariţiile sale excentrice şi scandalurile în care a fost implicat. În 2010, a fost concediat din serialul “Doi bărbaţi şi jumătate”, pentru comportamentul nepotrivit de pe platourile de filmare, în urma consumului excesiv de droguri şi alcool.
"Mi-am pierdut copiii, slujba, banii, statutul şi minţile. Ce câştigam?", se întreba actorul, cu referire la aceste scandaluri, invitat în platoul unei emisiuni televizate.
Ultimul incident în care a fost implicat Charlie Sheen a avut loc zilele trecute, la New York, când actorul a distrus o cameră de hotel. Drept urmare, vedetei i s-a interzis accesul în întregul lanţ hotelier Ritz.
(Irina Borş)
Actorul american Charlie Sheen (46 ani) a anunţat că se va dedica exclusiv vieţii de familie după terminarea serialului de comedie „Anger Management” şi îşi va încheia cariera cinematografică, anunţă Ace Showbiz.
Vedeta a mărturisit că, după ce va termina cu “această afacere”, îşi va petrece tim