Premierul Victor Ponta va susţine un discurs, marţi, în faţa plenului reunit al Parlamentului. Sursa: www.guv.ro
Guvernul a transmis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare în care solicită ca premierul Victor Ponta să se adreseze Legislativului pentru a prezenta raportul activităţilor la Consiliul European din 28 - 29 iunie, a declarat, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, informează Agerpres.
Potrivit acestuia, parlamentarii USL urmează să propună în Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului convocarea unei şedinţe extraordinare de plen reunit pentru marţi, 3 iulie.
Duşa a adăugat că prezentarea în Parlament a activităţii de la Bruxelles era prevăzută în declaraţia adoptată pe 12 iunie de Legislativ prin care forul s-a pronunţat pentru ca premierul să reprezinte România la Consiliul European din 28 - 29 iunie.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu a declarat că şedinţa extraordinară a Parlamentului va avea ca scop şi corectarea legii votului uninominal.
"Marţi, la 10.00 dimineaţa, cerem plen reunit pentru informarea primului ministru cu privire la sesiunea Consiliului European, cu mandatul dat de Parlament, iar marţi după-amiază, de la ora 16.00, la Senat avem votul uninominal şi să vedem decizia Curţii Constituţionale ce zice, pentru a o pune de acord", a susţinut Sârbu.
Înainte de a pleca la Bruxelles, Victor Ponta a anunţat că va prezenta Parlamentului şi Preşedinţiei concluziile reuniunii Consiliului European.