Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un copil de un an şi jumătate a murit, după ce fost scăpat din braţe de bunicul lui

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 iunie 2012 ·

Un copil de un an și jumătate a murit, vineri, după ce fost scăpat din braţe de bunicul lui de la etajul al doilea al blocului în care locuiau şi s-a lovit cu capul de ciment. Bărbatul este cercetat pentru ucidere din culpă.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Argeş, copilul a fost transportat în comă profundă la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, unde în pofida eforturilor medicilor a decedat.

"A fost adus un copil de un an şi jumătate, în comă profundă, în stop respirator provocat prin cădere de la înălţime, de la etajul al doilea. În ciuda manevrelor de resuscitare pe care le-am aplicat, copilul nu a mai putut fi salvat, era în stare foarte gravă, nu respira", a declarat dr Viorel Enache medic la Spitalul de Pediatrie din Piteşti.

Incidentul a avut loc într-un bloc din cartierul Prundu din Piteşti, sub privirile vecinilor.

Copilul a fost scăpat din brațe de la etajul doi al acestui bloc - Foto: Raluca Nicula

Anchetatorii au stabilit că era o obişnuinţă pentru bunic să îşi ţină nepotul lângă geam, unde îi amenajase şi un loc de joacă, informează Mediafax.

"În momentul producerii tragediei, acesta a scos copilul la aer, pe geam, dincolo de fereastră, ca de obicei, dar un moment de neatenţie a fost de ajuns pentru ca băieţelul să-i scape din braţe, căzând în cap, pe ciment. Este un eveniment nefericit, copilul a decedat la puţin timp după ce a ajuns la spital, intrând sub îngrijire medicală. Facem cercetări la faţa locului, este un dosar de cercetare penală pe numele bunicului", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu.

Dacă va fi găsit vinovat de ucidere din culpă, bunicul riscă o pedeapsa cu închisoarea de până la şapte ani.

Băieţelul era singurul copil al familiei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum 47 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cine este Scott Bessent. Omul ce se va ocupa de economia lui Trump din în funcţia de secretar al Trezoreriei SUA

Mediafax acum 59 minute
Bessent va avea sarcina de a supraveghea cele mai importante angajamente economice ale preşedintelui ales, inclusiv reducerile majore de taxe, fiind de asemenea responsabil de stabilitatea celei mai mari economii a lumii, cu cea mai importantă piaţă

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 31 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 49 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 6 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 49 minute
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 10 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°