Vor urca pe scenă pentru publicul adunat la Luncaviţa CRBL, Daniela Condurache, Jean de la Craiova, Marius Ciprian Pop cu Ceteraşii de la Cluj, Gabriel Dorobanţu, Andrei Duban, Tiberiu Ceia, Gheorghe Turda, Baladele Deltei Tulcea, Ştefan Ilie & Dobrogea Band, Ghiocel de la Luncaviţa, Otilia & DJ Traian.
Sărbătoarea Teilor este una dintre cele mai importante tradiţii locale din comuna Luncaviţa. Spectacolul începe în această după amiază, pe terenul de fotbal al localităţii Luncaviţa.
De 11 ani, la finalul lunii iunie (sau începutul lunii iulie), comuna Luncaviţa este în sărbătoare. Mii de localnici se adună din toate comunele învecinate pentru a „cânta“ teiul (producerea mierii a fost, alături de pescuit, principala activitate a luncăviţenilor).
Devenită o tradiţie la Luncaviţa, sărbătoarea a fost interzisă în anii 70, atunci când regimul comunist le-a interzis localnicilor să mai păstreze legătura cu vechile orânduiri.