Cei doi fii ai fostului premier, Andrei și Mihnea Năstase, i-au făcut o vizită tatălui lor, sâmbătă, 30 iunie, la Spitalul Penitenciar Rahova, unde politicianul este internat. Soția fostului prim-ministru, Dana Năstase, alături de Andrei, l-au vizitat și joi pe politician.
Băieții lui Năstase, Andrei și Mihnea, și-au vizitat tatăl, ieri, la Spitalul Penitenciar Rahova. Cei doi nu au dorit să facă nicio declarație nici la intrarea, dar nici la ieșirea din centrul de detenție. Andrei Năstase i-a rugat pe jurnaliștii care îi urmăreau să îi lase în pace.
Durata maximă a unei vizite este de maximum două ore, potrivit regulamentului spitalului penitenciar unde este internat Năstase. Cei doi fii au stat, totuși, în salonul tatălul aproximativ o oră.
Fostul premier a fost „înmatriculat‟ cu numărul N0049. De asemenea, el a primit un card pe care familia și apropiații îi pot depune bani. Năstase poate folosi cardul pentru a cumpăra alimente și pentru a vorbi la telefon.
Drepturile deținutului Năstase
Pe perioada cât va sta în spitalul închisorii, el nu poate beneficia de toate drepturile oferite deţinuţilor. Deocamdată, Adrian Năstase este internat în spitalul penitenciarului, într-un salon cu două paturi, alături de un alt deţinut. El va rămâne acolo până când starea de sănătate îi va permite mutarea în celula pe care ar urma să o împartă cu un judecător, un poliţist şi un funcţionar public.
Click pe fotogalerie pentru a vedea mai multe imagini cu vizita de joi a Danei și a lui Andrei Năstase
Condiţiile de încarcerare a fostului premier nu vor diferi cu mult de ale oricărui deţinut din Penitenciarul Rahova, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu, fost director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
„Sper că va fi o celulă normală,