Farmec S.A. este una dintre puţinele firme româneşti care nu au fost preluate de corporaţiile internaţionale, iar acţionarii majoritari ai companiei nu vor să o vândă.
Nu există român care să nu fi auzit de laptele Doina sau de loţiunea Tarr. Iar acest lucru este de înţeles având în vedere că producătorul de cosmetice Farmec are o istorie de peste 120 de ani pe piaţa românească. Fiind singura companie de profil de pe piaţă, fabrica Farmec a mers destul de bine până în 1994. Apoi a urmat privatizarea, proces care a permis oricărui angajat să cumpere acţiuni. Astfel, firma a ajuns să aibă 400 de acţionari, iar familia Turdean să deţină cele mai multe dintre ele - 35%. În prezent, compania Farmec este condusă de Mircea Turdean, după ce a preluat în 2010 ştafeta de la tatăl său, Liviu Turdean, care a avut un mandat de 40 de ani.
Crescut cu Farmec
Mircea Turdean lucrează de 18 de ani în fabrica de la Cluj. Acesta a fost primul său loc de muncă serios. Şi a pornit de jos. „Asta a fost concepţia sănătoasă a tatălui nostru, de a porni de jos. Şi fratele meu a pornit de la funcţia de agent de vânzări şi a avansat la director de vânzări", povesteşte Mircea Turdean.
A început ca laborant în perioada în care era student şi, ulterior, a devenit cercetător pentru cinci-şase ani în laborator. Astfel a ajuns să descopere că îi place să combine parfumurile şi acum intervine şi modifică esenţele din produse ori de câte ori crede de cuviinţă. „Este un avantaj să ştii cât mai multe aspecte ale firmei", punctează Turdean.
În următorii cinci-şase ani a fost şef al secţiei de tehnologie, ca, ulterior, pentru alţi opt ani, să fie director tehnic. Din 2010 a preluat conducerea companiei, după ce tatăl său i-a predate ştafeta. Mircea Turdean spune că este mulţumit de activitatea companiei pe care o conduce. A angajat în ultimele şase luni 30 de salariaţi, as