Deşi în urmă cu câteva luni declarase că nu este intresat de achiţie, dr. Petru Ciobanca s-a răzgândit, se pare, şi a cumpărat zilele trecute clădirea în care a funcţionat Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.
Consiliul Judeţean Sălaj, în a cărei administrare se află imobilul, a scos în februarie la vânzare, prin licitaţie publică, clădirea în care a funcţionat până în 2010 Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Deşi în momentul iniţierii procedurilor de organizare a licitaţiei publice Consiliul Judeţean avea o declaraţie de intenţie scrisă din partea SC Salvosan Ciobanca, care se arăta interesată de cumpărarea clădirii (care are deja acolo spaţii concesionate şi care are sediul în clădirea lipită de imobilul ce face obiectul vânzării), la primul termen de licitare nu s-a prezentat niciun cumpărător.
Contactat telefonic, dr.Petru Ciobanca, fondatorul policlinicii Salvosan Ciobanca, ne-a explicat, la acea vreme, că motivul pentru care nu s-a prezentat la licitaţie este "evoluţia crizei". Doctorul Ciobanca a admis că, iniţial, a fost interesat de cumpărarea clădirii, de care ar avea nevoie în continuare, dar a spus că din cauza problemelor economice din societatea românească, probleme care îl afectează direct şi pe el şi policlinica pe care o conduce, nu îşi permite o astfel de investiţie. "Eu mă gândeam mai degrabă la parteneriate public-private", se justifică el. Între timp, de pare că s-a răzgândit, pentru că potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean clădirea a fost cumpărată, la sfârşitul lunii iunie, de SC Salvosan SRL. Societatea care deţine policlinica a fost singurul ofertant, adjudecându-şi clădirea la preţul de 1.318.325 de lei, care este şi preţul de pornire a licitaţiei.
Va tot plăti clădirea timp de nouă ani
Ciobanca nu va trebui să achite acum decât 15 la sută din