Trebuie să recunosc faptul că, la Ateneu, am ascultat pentru prima oară Trio „Pro Musica“, alcătuit însă din instrumentişti binecunoscuţi şi apreciaţi de public, începând cu reputatul pianist Viniciu Moroianu, al cărui rafinament în tălmăcirea muzicii impresioniste s-a reliefat încă o dată în interpretarea ciclului Estampes, dar şi, în compania clarinetistului Cristian Mancaş, în Rapsodia nr. 1, apoi a violoncelistului Dan Cavassi, în Sonata de Debussy, cei doi membri de marcă ai Filarmonicii bucureştene demonstrând, la rândul lor, nu doar prin sunetul rotund şi tehnica riguroasă, ci mai ales prin maniera de a cânta, dorinţa şi disponibilitatea de a face muzică în cel mai bun sens al cuvântului. Cei trei instrumentişti au format, în 2010, un ansamblu într-o formulă mai puţin întâlnită, dar care le-a permis să abordeze, acum, şi opusuri prea puţin cunoscute la noi – Trio patetic de Glinka şi Trei piese pentru trio de Bruch –, cuceritoare prin frumuseţea şi farmecul lor, păstrând însă o tentă uşor nostalgică, alternând cu Publicitate secvenţe virtuoze, deosebit de bine „combinate“ cu lucrările din prima parte, dominantele serii fiind astfel transparenţa, linia amplă, introspecţia şi fineţea. Aplauzele entuziaste ale celor aflaţi în sală au fost răsplătite cu un bis care a prelungit acea atmosferă poetică, în interpretarea unor muzicieni care, pe lângă performanţa tehnică şi ştiinţa muzicii camerale, au convins că se implică în ceea ce cântă cu o plăcere deosebită, determinată şi de posibilitatea de a aborda un repertoriu aparte şi, cu siguranţă, de bucuria de a ieşi din canoanele zilnice, de a face „altceva“… Un trio pe care sper să-l reascult cât de curând, pentru că… merită! Am revenit sub acea cupolă două seri mai târziu, pentru a urmări programul dirijat de Paul Staicu, aniversat la împlinirea vârstei de 75 de ani, colaborând, în Concertul nr. 1 d