Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, cu sprijinul unor efective din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad – Serviciul de Intervenţie Rapidă şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad, au organizat o acţiune pe raza localităţilor Macea, Sânmartin şi Olari din judeţul Arad.
Acţiunea s-a desfăşurat în baza unei cereri de comisie rogatorie formulată de către autorităţile belgiene, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Arad, în colaborare cu ofiţeri de poliţie din Belgia.
Cu această ocazie, au fost emise 20 mandate de aducere şi au fost desfăşurate simultan nouă percheziţii la domiciliile unor persoane, cercetate de către autorităţile judiciare din Belgia, că în cursul anului 2011, s-au constituit într-un grup organizat în vederea sustragerii de cupru.
Ulterior, din cercetările efectuate, s-a stabilit că sumele de bani rezultate în urma valorificării cuprului au fost transferate în România, în conturile unor persoane din anturajul suspecţilor, prejudiciul creat fiind de 322.259 euro.
„În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe înscrisuri, respectiv documente bancare şi chitanţe care au fost înaintate Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Arad. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, precum şi a identificării bunurilor dobândite ilicit de suspecţi în vederea punerii sub sechestru şi recuperării prejudiciului cauzat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliției al Județului Arad.