Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gadgeturi de monitorizare a câinelui şi pisicii

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 iulie 2012 ·

În curând, afişele de genul "Pierdut căţel, ofer recompensă" vor dispărea. Dispozitivele cu GPS îţi pot localiza instant unde este animalul dispărut.

Nimic nu e mai tragic pentru un iubitor de animale decât să-şi piardă câinele sau pisica.

Pentru cei care nu vor să treacă prin astfel de momente există câteva gadgeturi care îi pot ajuta.

Aparatele de monitorizare prin GPS a animalelor de companie sunt din ce în ce mai populare şi promit că, în curând, nu vor mai exista afişe de genul: "Pierdut căţel. Ofer recompensă".

Loc8tor Pet. 80 euro.

Se ataşează pe zgardă şi îţi dă informaţii wireless privind locul în care se află pisica sau câinele tău. De asemenea, dacă se îndepărtează la o distanţă mai mare decât ai setat-o, va porni o alarmă pe un gadget de monitorizare pe care îl ai tu.

Garmin Astro 220. Preţ: 400 de euro.

Preţul este destul de piperat, însă trebuie să ţineţi cont că este un adevărat GPS. Dispozitivul cu senzori se ataşează la zgardă, iar pe un aparat cu display vei avea harta cu locul precis în care se află câinele sau pisica. Aparatul îţi poate spune la fiecare 5 secunde unde se află animalul tău de companie.

Tagg--The Pet Tracker. Preţ: 70 de euro.

E un aparat care te anunţă când pisica sau căţelul se îndepărtează prea mult de casă. Senzorul GPS se ataşează la zgardă, iar dacă vrei să afli exact unde e animăluţul, accesezi fie o aplicaţie de smartphone, fie un site. Pe aceste platforme vei avea la dispoziţie o hartă detaliată şi localizarea exactă a animalului dispărut.

Varianta mai ieftină Flexi PC Pet ID Tag. Preţ 7 euro.

E un stick de aluminiu, rezistent şi temperaturi scăzute pe care poţi stoca toate datele de identificare ale căţelului sau ale pisicii, dar şi contactele tale, în caz că îl găseşte cineva.

Există chiar şi un site şi o aplicaţie pe care cel care găsteşte animalul le poa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 14.000 de alegători au votat în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania, Spania şi Anglia / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 57 minute
Aproape 14.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum o ora
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Primul weekend în care se schiază pe pârtiile din Sinaia - Pe domeniul schiabil de la 2000 de metri altitudine din Bucegi sunt deschise patru pârtii

News.ro acum o ora
Sfârşitul acestei săptămâni este primul din acest sezon în care se schiază pe pârtiile din Sinaia. Sâmbătă, sunt deschise patru pârtii, iar zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă au urcat pentru a profita de zăpadă. Autorităţile din Sinaia au desc

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum 53 minute
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum o ora
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Cod galben de vânt în 18 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, sunt vizate total sau parţial judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti. Local şi te

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°