Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, miercuri, că în ultimele zile, inclusiv cele de după suspendare, a vorbit la telefon cu foarte mulţi şefi de stat din UE despre situaţia din România, însă nu a fost niciodată el cel care a iniţiat aceste contacte.
"Vreau să ştiţi că am vorbit cu foarte mulţi şefi de stat din UE, niciodată nu a fost iniţiativa mea să sun şi în toate discuţiile am spus: ne vom rezolva problema singuri", a spus Băsescu, arătând că nu a fost vorba de "presiuni excesive" din partea omologilor săi.
Întrebat care sunt aceşti şefi de stat care l-au contactat şi dacă printre aceştia se află şi preşedintele SUA, Barack Obama, Băsescu a spus că nu poate să îi nominalizeze public. "Atâta timp cât nu au făcut ei public, nu am să fac eu. Doamna Merkel a decis să facă ea public faptul că m-a sunat", a spus el.
Totodată, întrebat dacă mai este căutat la telefon de şefi de stat din UE şi în zilele de după suspendarea sa, Băsescu a confirmat că încă este sunat.
Cancelarul Angela Merkel a avut luni "o convorbire telefonică detaliată" cu preşedintele român Traian Băsescu, iar "în centrul discuţiei a fost desfăşurarea evenimentelor politice interne din România", a informat un comunicat de presă al purtătorului de cuvânt al lui Merkel, Steffen Seibert.
"Explicaţiile preşedintelui Băsescu confirmă îngrijorările guvernului german. Cancelarul consideră innacceptabil ca într-o ţară a Uniunii Europene să fie lezate principiile de bază ale statului de drept", se mai arată în comunicatul lui Steffen Seibert.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Viorel Hrebenciuc a declarat, luni, în debutul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, că preşedintele Traian Băsescu a fost cel care l-a sunat pe cancelarul german, Angela Merkel, şi s-a "milogit de ea".
Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al lui Băsescu, a precizat luni că "pr