Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta a plecat la Bruxelles să dea explicaţii. "Mă duc să opresc dezinformarea grosolană"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 11 iulie 2012 · ·

Premierul Victor Ponta efectuează, astăzi şi mâine, o vizită oficială la Bruxelles, ocazie cu care va avea întrevederi, printre alţii, cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi cu cel al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, informează un comunicat de presă remis ieri de Executiv. Sursa: AGERPRES

De asemenea, Ponta se va întâlni cu Hannes Swoboda, membru al Parlamentului European, cu Dacian Cioloş, comisar european pentru Agricultură, şi cu Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni.

UPDATE 11.36 În timpul şedinţei de Guvern, de la Palatul Victoria, organizată înainte de plecarea premierului în Belgia, Victor Ponta a precizat că se duce la Bruxelles "pentru a opri dezinformarea grosolană".

Premierul Victor Ponta a declarat vineri seară că se va întâlni în perioada următoare cu partenerii europeni şi internaţionali pentru a demonta “o campanie ticăloasă de denigrare a României", în special în ceea ce priveşte intenţia de subordonare a justiţiei de către actuala putere.

“Am aflat că este o campanie de denigrare a României. (...) Mă voi duce şi voi da răspunsurile la toate acuzaţiile pe care PDL şi PPE le-au adus României în ansamblu. Dacă există o singură ordonanţă, o singură lege considerată de partenerii noştri europeni ca fiind neconformă (...), ne consultăm cu liderii europeni", a spus premierul într-o conferinţă de presă.

Deși Ponta anunțase vineri seară deplasări și la Berlin și Paris, executivul nu a mai făcut între timp niciun anunț cu privire la eventualele întâlniri ale premierului cu cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 34 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 48 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 44 minute
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Cod galben de caniculă în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu/ Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, în cinci judeţe unde vor fi temperaturi de 37-40 de grade, şi Cod galben în alte 15 judeţe şi în Capitală

News.ro acum 20 minute
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de caniculă, valabilă duminică, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu. Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleo

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 20 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°