Procurorii Parchetului instanţei supreme şi poliţiştii fac, joi dimineaţă, 23 de percheziţii în Bacău, Harghita, Covasna şi Vrancea, la locuinţele unor persoane cercetate pentru trafic de maşini de lux, pe care le aduceau din Ungaria şi le vindeau în România sau în Republica Moldova.
În acest dosar, 13 persoane sunt cercetate de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică pentru furturi de maşini de lux.
La finalul percheziţiilor, suspecţii vor fi duşi pentru audieri la sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se arată într-un comunicat de joi al Ministerului Public.
Potrivit Poliţiei Române, percheziţiile au loc la locuinţele mai multor suspecţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, tăinuire, fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi favorizarea infractorului.
Anchetatorii au stabilit că gruparea infracţională se ocupa cu deturnarea unor autovehicule din Ungaria şi ulterior traficarea acestora pe teritoriul României sau Republicii Moldova, în scopul comercializării către persoane de bună credinţă.
"În fapt, din investigaţiile efectuate a reieşit că, prin intermediul unor legături infracţionale din Ungaria, membri ai grupării cumpărau în schimbul unor sume modice autovehicule achiziţionate de persoane fizice sau juridice maghiare în sistem leasing sau în baza unor credite bancare, pe care le transportau în România, unde le indigenizau şi le ofereau spre vânzare unor persoane de bună credinţă, la preţuri inferioare celor vehiculate pe piaţa de profil", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
Autovehiculele erau aduse din Ungaria în România de către cetăţeni maghiari sau prin intermediul unor "cărăuşi", care erau dispuşi ca în schimbul unor sume de bani să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun în Ungaria, să preia maşinile şi să le transporte în România