Preşedintele interimar, Crin Antonescu a promulgat legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Sursa: VLAD STĂNESCU
Pe 19 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare.
Proiectul este iniţiat de ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, şi prevede că domeniile de activitate care pot fi reglementate pe timpul vacanţei Legislativului prin ordonanţe sunt: finanţe publice, agricultură, transporturi, dezvoltare regională şi turism, mediu, administraţie şi interne, cultură, achiziţii publice, fonduri nerambursabile, contravenţii şi prorogarea unor acte normative sau a termenelor lor de aplicare.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Antonescu a mai semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, informează Agerpres.
Preşedintele interimar a mai promulgat şi Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, precum şi pe cea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.6/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.265/2008 privind auditul de siguranţă rutieră, conform Agerpres.
Tot joi, Antonescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare şi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002.