Preşedintele suspendat Traian Băsescu le-a transmis, astăzi, câte o scrisoare deschisă preşedintelui interimar Crin Antonescu, premierului Victor Ponta şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prin care cere să se clarifice imediat regulile după care se va desfăşura referendumul din 29 iulie. Sursa: Agerpres
"În momentul de faţă există neconcordanţe între legislaţia privind organizarea referendumului din 29 iulie 2012, decizii ale Curţii Constituţionale a României şi hotărârea Parlamentului de suspendare a Preşedintelui României. Vă solicit să clarificaţi imediat regulile după care se va desfăşura scrutinul din data de 29 iulie. Este vorba, în primul rând, despre regulile de validare a referendumului, numărul şi locul de amplasare a secţiilor de votare din ţară şi din străinătate, formula de reprezentare în comisiile din secţiile de votare şi durata efectivă a votării", se arată în scrisoarea trimisă de Traian Băsescu.
Preşedintele suspendat spune că absenţa respectivelor clarificări în cel mai scurt timp cu putinţă este "profund nedemocratică", pentru că induce confuzii majore în rândul cetăţenilor români cu drept de vot.
"Întrucât, oficial, campania pentru referendum a început la 6 iulie 2012 şi se termină la 27 iulie 2012, este corect să nu fie modificate regulile fixate deja, precum data şi numărul de alegători din listele electorale folosite şi în alegerile locale din 10 iunie 2012. De asemenea, consider corect să menţineţi numărul secţiilor de votare din străinătate utilizate la alegerile prezidenţiale din anul 2009. În acelaşi timp vă adresez rugămintea să luaţi toate măsurile necesare ca referendumul să se desfăşoare în spiritul corectitudinii faţă de practicile Uniunii Europene şi a deplinului respect în raport cu Constituţia României şi legile ţării'', a mai scris Traian Băsescu.
CITIȚI ȘI: Traian Băsescu a