Președintele Cubei, Raul Castro, s-a aflat în această săptămână la Moscova. Nu doar pentru a întări alături de Vladimir Putin alianța istorică dintre vechea URSS și insula din Caraibe, ci și pentru a afla secretul îmbălsămării lui Lenin. Pe care, spun unii, ar dori să-l aplice fratelui său, Fidel Castro, după ce va trece la cele veșnice.
Trei zile a stat Raul Castro în Rusia, timp în care liderul de la Havana a dat o tură și prin laboratoarele care se ocupă de aproape un secol de corpul liderului Revoluției din octombrie, aflat la Mausoleul din Moscova. Misiunea sa a fost destul de dificilă: aflarea secretului conservării corpului lui Lenin, scrie ziarul italian ”La Repubblica”.
După cum au relatat surse ruse, președintele cubanez a dat peste cap întregul protocol, solicitând, deși nu era prevăzut în programul său, să aducă un omagiu la Mausoleul lui Lenin, din Piața Roșie. Vizita sa a întrerupt fluxul continuu de „pelerini” care, începând cu 21 ianuarie 1924, ziua morții părintelui revoluției bolșevice, stau la cozi uirașe pentru a vedea cadavrul îmbălsămat.
Niciun jurnalist nu a putut asista la eveniment, dar grație indiscrețiilor care au circulat pe diverse căi în Rusia, au apărut detalii pe care guvernul a fost constrâns să le dezmintă. Lucru care s-a tradus, de fapt, printr-o confirmare oficială.
Liderul de la Havana ar fi stat mai mult timp lângă corpul lui Lenin, care se conservă impecabil datorită procesului de îmbălsămare învăluit în mister. Ideea realizării unui Mausoleu, în centrul orașului Havana, în care să se afle trupul neînsuflețit al lui Fidel Castro, pare să fi încolțit de mai mult timp în mintea liderilor politici cubanezi, care ar dori să îl facă nemuritor pe cel care a eliberat Cuba de dictatura lui Fulgencio Batista.
Tratamentul din laboratoarele secrete
Contrar dispozițiilor precise lăsate de Le