Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unirea Valea lui Mihai se retrage din campionat

Publicat in Bihoreanul, luni 16 iulie 2012 ·

Deşi şi-a obţinut pe teren dreptul de a evolua şi în ediţia următoare de campionat în Liga a III-a la fotbal, formaţia bihoreană Unirea Valea lui Mihai nu se va mai înscrie în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării.

Motivul îl reprezintă lipsa susţinerii financiare din partea autorităţilor locale. "Am vorbit cu domnul primar şi ne-a zis că nu poate să ne mai asigure condiţiile pentru a participa în Liga a III-a", a declarat preşedintele Fele Attila.

Fele Attila susţine că a fost şi anunţată Federaţia Română de Fotbal despre renunţarea la locul în Liga a III-a.

În altă ordine de idei, se intenţionează schimbul de locuri cu echipa Crişul Sântandrei, care ar urma astfel să preia poziţia din Liga a III-a a celor de la Valea lui Mihai, în timp ce formaţia din nordul judeţului ar urma să evolueze în Liga a IV-a.

Măsura ar fi mulţumitoare pentru ambele părţi, în condiţiile în care nici cei de la Valea lui Mihai nu ar mai fi nevoiţi să reînceapă din Liga a V-a, ci să evolueze deja în cea de-a IV-a. O condiţie pentru această mutare ar fi însă ca echipa din Sântandrei să poarte şi titulatura celor de la Unirea.

În cazul în care oficialii de la Valea lui Mihai vor renunţa la pretenţiile financiare pentru această mutare şi se vor mulţumi doar cu avantajul de a juca în Liga a IV-a şi nu în cea de-a V-a, cum prevede regulamentul, atunci sunt şanse ca această rocadă se fie efectuată, după cum susţin surse din partea echipei Crişul.

După declaraţia preşedintelui Attila Fele, la Valea lui Mihai se va forma o echipă doar din jucători localnici. De altfel, la reunirea de săptămâna trecută a lotului formaţiei nu au mai fost chemaţi jucători care sunt din afara localităţii.

Deşi şi-a obţinut pe teren dreptul de a evolua şi în ediţia următoare de campionat în Liga a III-a la fotbal, formaţia bihoreană Unirea Valea lui Mihai nu se va mai însc

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 38 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Marian Vanghelie, trimis în judecată de DNA pentru fraudarea Economat Sector 5

Wall-Street.ro acum 16 minute
Fostul primar Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu privind fraudarea Economat Sector 5. Anunțul a fost făcut de procurorii de la Direcția Național

Viktor Orban crede că lumea se va linişti odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă

HotNews acum 30 minute
Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat vineri că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donald Trump va fi învestit preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, iar schimbările impulsionate de viitorul preşedinte american vor ajunge

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum o ora
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum o ora
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Reacţii după anunţarea grupei de calificare la Campionatul Mondial. Mircea Lucescu: O grupă echilibrată

Mediafax acum o ora
„E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi. Austria a terminat o grupă de la EURO pe primul loc, peste Franţa sau Ţările de Joc, nu trebuie să considerăm că e simplu să ne cal

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-1°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°