Dinamo l-a transferat pe George Ţucudean în vara lui 2010 de la UTA. Fotbalistul s-a prezentat în cantonamentul de la Săftica şi s-a antrenat sub comanda lui Ioan Andone. O singură dată, asta pentru că, a două zi, "Ţucu-gol" nu a mai fost de găsit. Cazat la hotelul Phoenicia, fotbalistul nu s-a mai prezentat la şedinţa tehnică şi a plecat direct acasă, la Arad. "Dimineaţă s-a trezit şi a fugit. A mers la gară, s-a urcat în tren şi dus a fost", povesteşte un om din club care s-a şi amuzat: "La ce maşini are el, a plecat acasă cu trenul!" Câteva ore mai târziu, "câinii" au aflat şi motivul gestului făcut de Ţucudean. Când şi-a văzut fiul acasă, tatăl arădeanului l-a sunat pe Nicolae Badea. Părintele l-a rugat pe preşedintele CA să nu-i suspende fiul, însă acţionarul a vrut să afle direct de la fotbalist de ce a procedat aşa. "Nu m-a băgat nimeni în seamă, m-am simţit în plus şi mi-am dat seama că nu o să am şanse să joc. E concurenţă mare, dar vă promit că într-o zi o să mă întorc şi o să mă impun. Altfel, mă las de fotbal, înseamnă că nu pot să fac faţă, iar eu nu joc fotbal pentru bani", a fost mărturisirea lui Ţucudean. Vârful nu a fost suspendat şi a rămas sub formă de împrumut la UTA.
Interesant este că în 2010, atunci când Ţucudean s-a speriat de concurenţă, la Dinamo erau aceiaşi atacanţi: Marius Niculae, Andrei Cristea şi Ionel Dănciulescu. Revenise şi Bratu de la Litex, dar fostului rapidist i se căuta o altă destinaţie. Dacă atunci Ţucudean ar fi fost sigur ultima variantă pentru Andone, acum, sub conducerea lui Bonetti, atacantul în vârstă de 21 de ani se bate la titularizare cu Marius Niculae, iar după meciul cu CFR Cluj poate spune că şi-a onorat promisiunea pe care i-a făcut-o în 2010 lui Nicolae Badea.
4 mii de euro este salariul lunar al lui Ţucudean la Dinamo
34 de meciuri şi cinci goluri are George Ţucudean pentru D