46 de blocuri orădene din toate cartierele municipiului vor fi reabilitate termic cu cofinanţare de la bugetul local şi central. Primăria a atribuit prin licitaţie firmei Serbis SRL elaborarea documentaţiei tehnice necesare pentru demararea lucrărilor.
Licitate pe şapte loturi distincte, lucrările de proiectare au avut o valoare totală estimată la 253.781 lei, plus TVA. Acestea au fost adjudecate la suma finală de 136.600 lei, plus TVA, reprezentând doar 53,5% din suma iniţială. La licitaţie s-au înscris doar două firme, Serbis SRL şi Arhidinamic SRL, contractul urmând să fie semnat după 30 iulie, când expiră termenul legal de contestaţii.
Programul de reabilitare termică a blocurilor a demarat în anul 2006. În ciuda cererii ridicate, până în prezent Oradea a fost exclusă de la finanţare din considerente politice, în municipiul de pe Crişul Repede fiind reabilitate în total doar 32 de blocuri.
Municipalitatea vrea să recupereze acest handicap şi încurajează asociaţiile de proprietari să facă demersuri pentru reabilitarea termică a imobilelor orădene. "Încercăm să finalizăm aceste proceduri pentru a depune cât mai multe proiecte de reabilitare termică pe noua axă de finanţare care se va deschide în toamnă", a spus primarul Ilie Bolojan.
Potrivit OUG 18 din 2009, actualizată, documentaţia tehnică pentru lucrările de reabilitare se suportă integral de la bugetul local, iar cheltuielile cu lucrările efective sunt împărţite între bugetul central (50%), bugetul local (30%) şi proprietarii locuinţelor din imobilul în care s-a făcut investiţia (20%).
46 de blocuri orădene din toate cartierele municipiului vor fi reabilitate termic cu cofinanţare de la bugetul local şi central. Primăria a atribuit prin licitaţie firmei Serbis SRL elaborarea documentaţiei tehnice necesare pentru demararea lucrărilor.
Licitate pe şapte loturi distincte, lucr