Participarea la vot nu mai este, în România de astăzi, o simplă opţiune, supusă stării de moment sau angoaselor personale.
A devenit obligaţie morală. Indiferent de convingerile fiecăruia, românii sunt puşi în faţa unor alegeri esenţiale pentru viaţa lor. Dacă preşedintele suspendat se va întoarce la Cotroceni - prin vot, nu prin invalidare! - semnalul este clar pentru adversarii acestuia - falimentul alternativei pe care au oferit-o, pierderea războiului credibilităţii.
Dacă preşedintele suspendat va fi demis, semnalul este iarăşi clar - nu se poate merge la infinit într-o logică a conflictului, a lui „care pe care".
„Tertium non datur" - în cazul de faţă. Pentru că invalidarea referendumului ar polariza şi mai cumplit societatea românească. Schizofrenia socială care ne-a cuprins ar avea o evoluţie galopantă. Deja nu mai folosim argumente în dezbaterile publice şi nu mai dăm doi bani pe regulile dialogului. Nici prin cap nu ne trece să ne întrebăm dacă nu cumva şi cealaltă parte are dreptate. Ne mişcăm cu graţia elefantului în magazinul de porţelanuri al democraţiei.
Lipsa de legitimitate şi de reprezentativitate a primului om în stat - întors la Cotroceni prin mijlocirea pragului de 50% plus unu - ar slăbi şi mai mult încrederea românilor în valoarea instituţiilor democratice. Din punct de vedere al atitudinii sociale ne-am întoarce în obscurele decenii patru şi cinci ale secolului trecut. Am avea din nou „duşmani de clasă", „bandiţi" şi nu adversari politici.
Invalidarea referendumului ar duce la o înrăire alarmantă a taberelor beligerante şi la o contestare continuă şi reciprocă în plan politic. Cine are nevoie de asta? Răspunsul e simplu: nici românii obişnuiţi - care vor plăti factura luptelor de gherilă - şi nici războinicii politicii româneşti, care au subordonat interesele naţionale celor de grup.
Ce se
