În anul 2011, producţia ramurii agricole a crescut cu 8,9% comparativ cu anul precedent, de la 64,45 miliarde de lei în 2010 până la 76,5 miliarde de lei în 2011, arată datele publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Sursa: REUTERS
Privite defalcat, producţia vegetală a crescut cu 12,9%, până la 54,18 miliarde lei. Totodată, producţia animală a urcat cu 0,8%, până la 21,78 miliarde lei. În acelaşi timp, producţia de servicii agricole a scăzut cu 4,6%, până la 544,8 milioane lei, aceasta având însă o pondere redusă în structura producţiei agricole din România.
Specialiştii INS precizează că, anul trecut, nu s-au produs modificări semnificative în structura producţiei comparativ cu anul anterior. "Predominantă se menţine producţia vegetală (70,8%), urmată de producţia animală (28,5%) şi producţia de servicii (0,7%)", se arată în comunicatul INS.
Cum s-a modificat structura producției
Structura valorică a producţiei vegetale, pe principalele grupe de culturi, este diferită în cei doi ani. Astfel, în anul 2011 comparativ cu anul 2010, ponderea culturilor de cereale a crescut cu 11,6 puncte procentuale, iar ponderea culturilor de cartofi a crescut cu 2,2 puncte procentuale. În acelaşi timp, ponderea culturilor de plante de nutreţ a scăzut cu 7,8 puncte procentuale, iar a culturilor de legume şi pepeni cu 4,9 puncte procentuale.
Şi structura valorică a producţiei animale pe principalele grupe de produse prezintă mici diferenţe faţă de anul precedent. La bovine, ponderea a crescut cu 1,5 puncte procentuale, iar la la ovine şi caprine cu 1,2 puncte procentuale. Însă la porcine ponderea s-a diminuat cu 2,7 puncte procentuale.