Hotelul din cadrul complexului FRF de la Mogoşoaia a fost ieri ticsit de părinţi şi de bunici care mai de care mai emoţionaţi. Ţinând în mână bagaje mai mult sau mai puţin voluminoase, fiecare dintre ei oferea sfaturi copilului de lângă el, echipat ca pentru un meci oficial. "Să fii cuminte! Să nu-l superi pe antrenor, da? Iar dacă ai vreo problemă, să dai un telefon", se auzea în faţa recepţiei mici. "«Da, mama!»" ori «Da, tata!» erau răspunsurile aproape automate ale micilor fotbalişti, date la nici câteva secunde după terminarea discursului celor apropiaţi. O mângâiere părintească, o privire mândră şi o îmbrăţişare fugară completeză tabloul reuniunii lotului Under 14. Cea mai mică reprezentativă a României a intrat, începând de ieri, în cantonament. Printre selecţionaţi, Ianis Hagi.
A predat ştafeta
În jurul orei 12:00, fiul "Regelui" şi-a făcut apariţia la hotel. Nu a zăbovit prea mult la recepţie, luându-şi "la revedere" după doar câteva minute de la bunic şi de la prietenul său, fiul lui Gică Popescu. Iar dacă puştiul "Baciului" părea fascinat de întregul eveniment, seniorul Dima Vlahbei completa o simplă formalitate, pe care cu siguranţă că a repetat-o de nenumărate ori. El a fost prezent la aproape toate meciurile nepotului său.
"Sper să joc cât mai bine. Am fost fericit când am primit convocarea. Cum să nu te simţi bine atunci când eşti chemat la cea mai importantă echipă?", a răspuns Ianis scurt la întrebările celor de la presă. Apoi s-a dus ţintă către cameră, nu înainte să privească cu coada ochiului cele câteva postere din care Gheorghe Hagi îi zâmbea. 12 ani mai târziu, e rândul juniorului să îmbrace tricoul galben.
Hotelul din cadrul complexului FRF de la Mogoşoaia a fost ieri ticsit de părinţi şi de bunici care mai de care mai emoţionaţi. Ţinând în mână bagaje mai mult sau mai puţin voluminoase, fiecare dintre ei oferea s