Campania de denunțare a contractelor păguboase de la Hidroelectrica pare sfârșitul unei uriașe minciuni uriașe, întinsă pe un deceniu. Atenție doar, să nu fie începutul alteia!
Deşi lăsată în umbră de show-ul politic, rezilierea contractelor păguboase de la Hidroelectrica este cel mai spectaculos şi cel mai intrigant fenomen care se petrece acum în economia românească.
Să recapitulăm: la doar câteva zile după instalarea unei puteri care abia dibuia dificultăţile trecerii de la vorbă la faptă, conducerea Hidroelectrica era schimbată verigă cu verigă. Apoi, a venit vestea-şoc: insolvenţa unei companii care prin definiţie nu putea interveni decât în urma unui cataclism. Mişcarea a fost descrisă în momentul respectiv în toată paleta de termeni de la "genială" la "imbecilă". Însă scopul asumat, rezilierea contractelor cu "băieţii deştepţi", a fost urmărit cu precizie militară.
S-a demonstrat pe parcurs că aceste contracte nu erau deloc aşa solide pe cât se sugera, că se renegociau chiar şi de mai multe ori pe an şi că nimeni până acum n-a avut cu adevărat interesul să le denunţe. Însă cea mai şocantă şi cinică dintre concluzii este aceea că secretomania nu servea absolut nici unui scop direct: mostrele de contract devenite publice sunt nişte banale înţelegeri păguboase, fără niciun fel de implicaţii "strategice" sau "concurenţiale". Singurul rost servit de secretizarea copntractelor a fost tocmai să întreţină, prin opacitate, minciuna că ele ar fi greu de reziliat. Nu există presupusele despăgubiri exorbitante pe care Hidroelectrica ar trebui să le plătească în caz de denunţare unilaterală. Cel mai rău scenariu era doar ca instanţa să impună păstrarea contractelor.
Dacă procesul va fi dus până la capăt fără probleme, Hidroelectrica va avea profituri suplimentare de câteva sute de milioane de euro pe an. Iar oamenii care au făcut treaba vor deveni eroi.