Sportivii români prezenţi la Jocurile Olimpice au o linie specială în secţia de vot din Londra unde pot să-şi exprime opţiunea referitoare la demiterea preşedintelui suspendat, a declarat, sâmbătă, premierul Victor Ponta, la videoconferinţa cu prefecţii. Sursa: VLAD STĂNESCU
''Vreau să vă spun că la Londra, de exemplu, pentru că vorbim de secţiile din străinătate, deoarece sportivii noştri şi delegaţia olimpică vor să participe la vot, au o linie specială în secţia de vot din Londra şi puteţi să vă gândiţi că, iată, când avem cazuri speciale, putem avea proceduri de înlesnire a votului. Mi-am permis în numele românilor să le urez succes sportivilor români şi sper că mâine seară, după ce se încheie referendumul, după aceea o să avem zile bune de privit la Olimpiadă şi de bucurat în cazul în care vom avea succese'', a spus şeful Guvernului, citat de Agerpres.
Totodată, premierul a arătat că la referendum vor fi şi observatori internaţionali.
''Din punct de vedere internaţional avem observatori internaţionali pe care i-am invitat şi care vor fi mâine. Dacă veţi avea solicitări de vizitare a secţiilor de vot, de inspectare a procesului de votare, vă rog să fiţi total deschişi la acest lucru. Vreau să vă spun tuturor că ieri, la Londra, am vorbit cu cei mai mulţi dintre prim-miniştrii ţărilor Uniunii Europene şi toţi mi-au spus acelaşi lucru că respectă votul democratic al poporului român, doar că e foarte important ca referendumul să fie organizat în baza tuturor standardelor europene'', a afirmat Ponta