Şeful statului român a scăpa, duminică, de destituire, datorită neprezentării în număr mare a alegătorilor la referendumul organizat în acest sens, scrie ziarul Le Figaro, menţionând că este a doua oară în ultimii cinci ani când preşedintele Traian Băsescu se salvează. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Adoptată în 1991, Constituţia, care vizează echilibrarea puterilor între Parlament şi preşedinte pentru prevenirea derapajelor autoritare, a dus de fapt la o instabilitate politică acută de la instalarea la putere a lui Băsescu, comentează ziarul. Într-o ţară lipsită de tradiţii democratice, un regim semi-prezidenţial se pliază mai greu sistemului de coabitare. Ceea ce este cazul lui Traian Băsescu.
Şi în 2007, la numai patru luni de la aderarea României la UE, Parlamentul a încercat în zadar să-l destituie. Prim-ministrul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, liberal, îl acuza şi el pe Băsescu că bloca acţiunile guvernului, potrivit ziarului.
Puternica personalitate a lui Băsescu nu ar putea totuşi masca adevărata miză a crizei: incriminarea unui sistem oligarhic moştenit din perioada tranziţiei, ceea ce înseamnă controlul asupra instituţiilor şi aparatului de stat de o nouă clasă de întreprinzători îmbogăţiţi în condiţiile tulburi ale trecerii la economia de piaţă. Se constată că, în pofida avertismentelor din partea Bruxelles-ului, lupta împotriva marii corupţii a fost ineficientă până la venirea la putere a lui Băsescu, potrivit ziarului citat.
„Vrea să lase ceva în istorie”
Preşedintele român nu mai are nimic de pierdut, deoarece este deja la al doilea mandat şi nu are dreptul să candideze la un al treilea. Dar se spune că acest bărbat orgolios vrea să lase ceva în istoria României, scrie Le Figaro, adăugând că „poate acest lucru s-a întâmplat deja”.
„Sub conducerea sa justiţia a devenit independentă şi chiar dacă nu a dus la desfiinţarea