Michael Phelps pierde teren. Poate, puțin. Dar nu e nimic grav. Căci Michael Phelps experimentează

“A fost îngrozitor”, a spus Michael Phelps sîmbătă seară, cînd a ieșit din bazin după proba de 400 metri mixt de la Olimpiadă. “A fost”, a confirmat și antrenorul lui. Ciudat, credeam că uneori geniilor nu le pasă că pierd puțin teren. Credeam că e ceva cool să cadă puțin, mai ales în cazul lui Phelps, omul pe care presa americană îl numește “the greatest Olympian of all times”. Căci lui nu i-a plăcut niciodată să fie perfect. De la incidentul cu marijuana fumată, pentru care a primit trei luni de suspendare, l-am privit ca pe un pește zburător pe care, uneori, îl doare fix în înotătoarea stîngă de părerea lumii.

Sîmbătă seară însă, Michael Phelps a ieșit din bazin și nu a suit pe podium. Un șoc pentru toată lumea, chiar dacă omul de pe prima poziție, un alt american, Ryan Lochte, l-a tot învins în ultima vreme. În fața lui trebuie să-și apere Phelps titlurile de aici înainte, dar chiar mai mult decît atît. Michael știe că figura lui nu trebuie înlocuită la nici o ediție a Jocurilor Olimpice. Căci, chiar dacă Lochte nu are cum să-l depășească acum la numărul de medalii cucerite, are o șansă bună să-l surclaseze la capitolul simpatie din partea publicului.

Publicul știe cel mai bine că acești zei sînt trecători. Publicul iubește noul, iar Phelps nu mai e nou. Mai ales că dă semne de slăbiciune, cel mai probabil fizică. Nu cred că Phelps a dezamăgit încă, fiecare campion are fragilitățile sale. Și din fericire are mai multe șanse să facă uitat eșecul de sîmbătă seară.

Adică, pînă la urmă, de ce să-l facă uitat? Nu ar fi mai șarmant pentru pielea sa de zeu suflat în aur să aibă, undeva, un mic punct negru, aproape nedetectabil într-un palmares aproape impecabil, un punct care să-l facă și mai uman, și mai ambițios?

Știu, știu, Lochte e