Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Bercean, stăpânul inelelor! Antrenorul cu două medalii, din trei posibile la Londra, îşi dezvăluie secretele: "În sală cu biciul în mână"

Publicat in Pro Sport, miercuri 1 august 2012 · · ·

Florin Bercean este antrenorul momentului în sportul românesc. Coordonatorul lotului olimpic feminin de judo a obţinut două medalii la Londra, din trei posibile, şi îşi depune din nou candidatura pentru titlul de "antrenorul european al anului", cum s-a întâmplat în 2008 şi în 2010. După trei zile de foc, clujeanul s-a relaxat şi a acordat un interviu de suflet pentru ProSport. "Aseară (n.r. - luni) simţeam că-mi plesneşte capul de la tensiune. A trebuit să apelez la reţeta brevetată, am luat o gură de ţuică", spune tehnicianul în vârstă de 49 de ani.

Ce simte un antrenor când i se retrage o sportivă ca Alina Dumitru, alături de care a obţinut opt titluri europene, plus aur şi un argint olimpic?

Sunt evenimente în viaţă pe care trebuie să le prevezi, să le pregăteşti din timp, pentru a trece peste ele mai uşor. Trebuie să te pregăteşti, de pildă, că peste nouă luni soţia naşte şi e un moment delicat, că începi viaţa cu un sportiv şi că acesta se va retrage odată. Să te gândeşti că poţi să fi antrenor 15 ani şi dintr-o dată nu le mai place de tine şi te schimbă... Şi atunci le treci cu fruntea sus, nu trebuie să fie un moment de cotitură în viaţa ta. Le consideri absolut normale.

Crezi că ar trebui să se retragă Alina?

Este absolut normal să-şi încheie cariera de sportivă aşa cum trebuie. Ea mai are câteva gânduri, o lăsăm să le limpezească.

Va vorbi cu Alina despre retragere

Simt că păstrezi o fărâmă de speranţă că va continua...

Sigur că o să discutăm. Sunt convins că, dacă nu se lasă, vom avea discuţii legate de perioada de pauză, după care să se apuce de antrenament. Pentru că eu nu sunt de acord cu ea. Ea vrea o pauză mai mare, ceea ce este un dezastru. Dacă ar fi după mine, cred că de mâine le-aş pune la antrenament din nou. Pentru că o maşină care este obişnuită să fie tura

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°