Primul nostru participant la JO, în 1900, a fost un tirist, George A. Plagino. Din 1952 încoace, de la aurul lui Iosif Sîrbu, s-au strîns 15 medalii la acest sport.

Românii au nervii tari. Nu toţi, măcar o parte din ei. Acea parte, acei cîţiva care sînt capabili să-şi răcească sîngele, să-şi limpezească privirea şi să alunge tremurul degetelor preţ de cîteva ore încordate. Nu există sport mai pretenţios din acest punct de vedere decît tirul. Nu e ca şi cum ai trage cu o puşcă dezmembrată la baraca din bîlci pentru un iluzoriu ursuleţ de pluş. E serios. Teribil de serios.

Peste un veac de istorie

Luni, după ce Alin Moldoveanu a cucerit aurul olimpic la puşcă 10 metri, performanţa lui uriaşă a părut o surpriză. Ceva venit din Cer, ca un dar nesperat. Greşit. De ce? Din mai multe motive. Întîi şi întîi, pentru că Alin a încheiat al patrulea la JO de la Beijing, pierzînd podiumul la o diferenţă pentru care, prin comparaţie, firul de păr e o autostradă cu şase benzi. Este vicecampion mondial în 2006 şi medaliat cu bronz la CE în 2004. Are un loc 1 şi patru locuri 2 la concursuri de Cupă Mondială. N-a venit din neant, dimpotrivă, a stat mereu cu picioarele pe pămînt şi cu ochii în cătare.

Apoi, ne spune ceva faptul că alături de el, ca antrenor, i-a stat Sorin Babii, campion olimpic în 1988 şi medaliat cu bronz în 1992 la două probe diferite de pistol? Ar trebui.

De fapt, povestea începe acum mai bine de o sută de ani, cînd George A. Plagino şi-a finanţat din propriii bani participarea la Paris 1900. Primul român la vreo ediţie a Jocurilor Olimpice a fost un tirist, locul 13 în proba de trap.

Aur şi destin tragic

Încă o premieră. Întîiul aur olimpic românesc a fost adus de Iosif Sîrbu în 1952, la Helsinki, la puşcă 50 de metri. O poveste despre tărie, perfecţiune şi stăpînire, care, şi spusă acum, după 60 de ani, provoacă fiori. Sî