Mai multe ţări arabe au prezentat ieri o rezoluţie simbolică a Adunării Generale a ONU care cere preşedintelui sirian Bashar al-Assad să demisioneze şi să predea puterea unui guvern de tranziţie, informează Associated Press, conform surselor de presă.
De asemenea, în document se mai solicită ca armata siriană să oprească bombardamentele şi atacurile de elicoptere şi să se retragă în cazărmi. Un vot este stabilit pentru mâine dimineaţă.
Proiectul de rezoluţie a Adunării Generale, redactat de Arabia Saudită şi pentru care au făcut lobby Egiptul şi Bahrain, este o încercare de a ieşi din impasul Consiliului de Securitate.
F.A. Mai multe ţări arabe au prezentat ieri o rezoluţie simbolică a Adunării Generale a ONU care cere preşedintelui sirian Bashar al-Assad să demisioneze şi să predea puterea unui guvern de tranziţie, informează Associated Press, conform surselor de presă.

F.A.